-

Rezumat

Articolul de față abordează natura limbajului în context filosofic. Acesta identifică tranziția de la o cunoaștere pozitivă la o înțelegere profundă a limbajului într-un context teoretic și metodologic amplu, printr-o înțelegere mai largă a naturii limbajului – ca energie spirituală și activitate cognitivă a unei persoane. Se arată că numeroase probleme și aspecte anterior considerate „extralingvistice” au devenit „intralingvistice” în lingvistica modernă. Scopul articolului a fost să evidențieze contrastul dintre limbă și filosofie, să clarifice relația dintre acestea, să afle care este punctul de plecare al oricărei cunoașteri: limba ca material formator al lumii sau filosofia ca formă inițială a minții umane. Autoarea își propune să examineze această problemă analizând diferite perioade ale gândirii filosofice și personalitățile gânditorilor, precum și principalele diferențe dintre aceștia în ceea ce privește atitudinea față de problema limbajului.